28 Jul 2019

Vulpea ciudată, neliniștea mea

Vulpița necoaptă zburda prin gradini
si-si cauta naiva drumul ei.
Sfioasa, la inceput, da de-un luminis
unde eram eu, scriindu-i poezii.
Imi facea cu ochiul, pe urma se pierdea,
apoi aparea iar, si in taina ma privea.
Plina de mister, ea pleca o noapte,
dar se intorcea atunci cand plecam spre mare
si venea cu mine, rostindu-mi dulci soapte…

Imi zbuciuma gandul,
apoi ma ardea zilnic in sarutari;
Imi inunda glasul,
apoi lumea-mi cufunda in framantari.
Ma sfasia cu dintii pana la epuizare
Iar eu nimic
nu mai vedeam,
Nici pasari calatoare
nu mai auzeam,
Nici nisip, nici mare
nu mai miroseam,
Doar vulpita imbietoare
o mai simteam…

Vulpea ciudata, nelinistea mea,
alearga neinteleasa in vraistea padurii
si pe mine ma lasa singur, fara ea.
Acum a prins curaj si se avanta
spre ţărmuri noi, necunoscute inca.
Ma poarta in minte la orice pas
dar nu se-ntoarce niciodata
si rataceste-n fiecare ceas
prin alte luminisuri
cu alti autori de versuri…

Lumea se afunda intr-o arsita bolnavă
dictata de o vuple cu o voce suavă,
care cutreiera vicleana mintea mea
si nu va pleca nicicand altundeva…

Râul vietii se imparte in doua,
dar bratele nu i se vor mai revedea.
Gradina eterna ramane fara roua
si Lilith batjocoreste dragostea…