28 Jul 2019

Unsprezece

Pe 11 carari ale simtirii
Te vei abate tu candva
Cand apa va fi spalat
Si cerul va fi dat uitarii
Tot ce era viu in noi,
Tot ce a contat,
Tot ce a fost…

Vom fi amandoi trecuti demult
De chinul amintirii.
Tu vei avea familia ta,
visatoare ca si tine.
Eu voi fi ascuns prea mult
in alcool si-n munca
Sau poate voi avea si eu
o fata, cine stie?

Atunci, in graba ta fireasca,
vei calca peste o foaie:
“Pierduta de-un copil in joaca”
iti vei spune,
trecand nepasatoare…

Te-as ruga insa sa te opresti
Pe a 11-a carare
Caci foaia ce acum privesti
Nu e una oarecare!

Culege-o si poart-o cu tine
Pana-n primul loc ce-ti vine
Cand te gandesti la mine…
Acolo uita-te la ea,
Citeste-o cu voce tare,
Cufunda-te in lumea mea,
Intelege ce ma doare…

“E un poem ciudat,
scris la o betie!”
Va rasuna in gandul tau
Aceeasi melodie…
Dar apoi, te vei gandi
la ce era odata
Si iti vei aminti, pe loc,
de noi, de acea vara…
Vocile din mintea ta
vor rasuna in cor,
lar ele-n sincron vor canta
“Nimanui nu-i e dor”.

Poezia nu e lunga,
Nici istovitoare,
Dar cuvintele ei
sunt pur-otravitoare.

Vei plange cu mine
in noaptea ce vine…
Atunci cand vei citi,
Cerneala se va sterge
Si numai tu vei mai sti
ca era de fapt sange.

Ma vei striga-n nestire
Dar nimeni n-o sa-ti raspunda,
Ma vei chema la tine
Dar n-are cine sa te auda!

Te vei ruga sincer la ceruri
ca sa-mi mai spui o vorba,
Dar vei primi doar picaturi
curgand incet pe iarba…

Este ora 11
si se face tarziu,
Ai treaba de facut
si te asteapta maine,
Dar tu stai privind in doliu
o foaie de hartie
Pe care scrie neingrijit
o banala poezie…

Stai si te gandesti
la ce-ar fi putut sa fie
Daca nu ma izgoneai
din viata ta pustie.
Doar lacrimile mai raman
Sa ne curme suferinta,
Sa ne lase sa uitam
Pe mine de tine,
Pe tine de mine.