28 Jul 2019
Destine
Destine la rasarit
La umbra stelei aurii
Stateau pierduti cei doi copii
Si imbatati de glasul marii
Uitasera de frigul lumii…
lubirea lor cea tanara
Seca viata de tot ce-i ura,
Lumina incepuse s-apara
In locul vested din natura…
Si incoltind incet, incet,
Dragostea, fara de-antet,
In linistea unui luncet
S-a auzit un scancet…
Pe cand ei dormeau in pace,
El ii ocrotea tenace,
Si un gand nu il putea veci desface:
Poate iubi mai mult decat o face?
Copilul le semana leit,
Era ca tatal sau, pornit,
Ca mama, vesnic fericit,
Pe urmele lor s-o ia sortit…
Ce lucru straniu: vremea!
leri doar joaca isi dorea;
Azi? Se tine dupa ea,
Numai un sarut sa-i dea…
Si cand steaua reapare
Chiar acolo langa mare,
Prinzand-o de subtioare,
El o musca cu ardoare…
lubirea lor cea tanara
Seca viata de tot ce-i ura,
Lumina statea s-apara
In locul vested din natura…
Si la fel ca mai inainte,
Din dragoste fara limite,
Se naste-o mica vietate,
Viata lor in maini s-o poarte…
Ca bunicii ambitios,
Ca parintii curios,
Am pasit si eu sfios
In misticul lui Eros…
lar cum timpu-n veci dicteaza
Si soarta nu oscileaza,
Mergem pe-aceeasi faleza
Tu si eu, purtati de-o raza…
Soarele ne inunda,
Rasaritul iar ne uda,
Marea-n sarut ne-afunda
Pe aceeasi nota surda…
lubirea noastra tanara
Seacă viata de tot ce-i ura,
Lumina rasare iara
In locul vested din natura…
Destine la apus
Dar “iubirea”-i nemiloasa
Si lumina se tot lasa
De uitare mereu stinsa
Si de soarta iar apusa…
Pentru ca nu-i chin mai mare
C-atunci cand steaua dispare,
lar acolo langa mare
Natura pare ca moare…
Asa a fost si cu bunicii,
Satui de “dragoste”, saracii,
Uitasera de aia micii
Si se lasau purtati de vicii…
El baut venea acasa
Si batea cu pumnu-n masa,
Ea plangea intr-o terasa,
Pentru altu-n zori mireasa…
Doar de dragul celor mici
N-a cedat “iubirea” atunci,
Insa ce poti sa mai faci
Cand nici cu timpul n-o impaci…
Ce lucru straniu: vremea!
Ecoul din trecut starnea
O furtuna si-n casa mea,
Demoland de tot visarea…
Iar durerea cea mai tare
E-atunci cand steaua dispare,
Chiar acolo langa mare
Unde iar natura moare…
Asa a fost si cu ai mei,
Satui de vrajba “dragostei”,
Au uitat de magia ei
Si s-au inchis profund in ei…
Si-au jurat fidelitate
Chiar si dincolo de moarte,
Dar au gasit in alta parte
Sentimentele-adevarate…
Ea l-a sedus pe altul
Sa-i satisfaca golul…
El a strigat: Destul!
Lasand in urma totul…
Blestemul timpului pierdut
Nu este nici acuma rupt,
lar eu, in genunchi cazut,
Cu nepasarea ta ma lupt…
“lubirea” ta a fost doar scrum
Ce mi-a ascuns lumina-n fum.
Viata are-un ritm alert acum
Si tu deja esti pe-un alt drum…
“Dragostea” m-a disecat,
Soarele m-a alungat,
Marea apus-a secat,
Si natura…a cedat.